Ijtihad se refera la procesul calificat de deducere a prescriptiilor legale islamice din Coran si hadisuri. Literalismul din perspectiva aqeedei in intelegerea versetelor coranice si a hadisurilor profetice numite mutashabihat sau ‘neclare in inteles’ prezinta anumite probleme.
Asa cum am vazut, in Surat al-Fath, versetul
"…mina lui Allah este deasupra miinilor lor" (Coran 48:10)
este catalogat drept ‘neclar in inteles’ mutashabih, deoarece lingvistic MINA poate avea diferite interpretari, iar sensul ostensiv al termenului (ostensiv, adica specific cuvintelor care au un referent real, concret, "palpabil") pare sa implice credinta intr-o divinitate cu atribute umane, adica o credinta antropomorfica desfiintata transant de versetul:
"Nu este nimic asemenea cu El" (Coran 42:11).
Orientarea literalista a constituit o scoala de gindire in jurisprudenta islamica, desi a fost catalogata drept o orientare "slaba" de savantii traditionali. Insa referitor la principiile credintei si in mod special in interpretarea raportului dintre mutashabihat cu Atributele lui Allah, literalismul nu a fost niciodata acceptat ca o scoala islamica de gindire, nici printre salafi, nici printre cei care le-au succedat..
Dhahirismul sau ‘literalismul textual’ este o metoda interpretativa.
Dhahiristii sunt celebri pentru negarea tuturor tipurilor de analogie - qiyas.
Ne-a fost transmis ca Dawud ibn Ali Al Dhahiri a sustinut ca interdictia coranica de a spune "Uff", cu neplacere, unuia dintre parinti nu demonstra ca este gresit sa ii bati, deoarece continutul literal al versetului facea referire doar la "Uff" si nici o analogie nu putea fi operata din aceasta in legatura cu altceva.
La fel, Ibn Hazm pare sa fi crezut ca interdictia specificata in hadis de a nu urina intr-o apa statatoare nu implica si interdictia de a defeca. Acestea sunt doua exemple de negare a qiyas jaliyy, adica a analogiei de tip a fortiori.
Negarea validitatii analogiei a fortiori nu are nici un temei.
Imam al-Juwayni (478 d. Hijra) a spus:
"Pozitia adoptata de cei mai rigurosi dintre savanti este ca aceia care neaga analogia nu sunt considerati savanti de Ummah sau de transmitatorii Shariei, deoarece ei se opun din pura incapatinare si emit calomnii in legatura cu lucruri care au fost stabilite prin evidente de o preponderenta covirsitoare, transmisa de grupuri intregi de la grupuri intregi, pina inapoi la originea lor profetica (tawatur).
Majoritatea Shariei deriva din ijtihad, iar declaratiile univoce din Coram si Sunnah nu acopera nici macar zece la suta din Sharia [de obicei avem de a face cu principii generale menite sa ofere calauzire in orice cultura si epoca], asa ca ei [literalistii] nu sunt considerati dintre cei invatati." (al-Dhahabi, Siyar a‘lam al-nubala’ [Beirut: Mu’assasa al-Risala, 1401/1984], 13.105).
Intelegem de ce scoala de gindire Dhahiri a diferit de cele patru mari scoli Sunnite de jurisprudenta: reprezentantii sai au limitat in mod radical Sharia doar la acele reguli stabilite de exprimarea literala (dhahir) a hadisurilor sau versetelor. Probabil ca reviviscenta acestei scoli in zilele noastre se explica prin comoditatea oamenilor contemporani de a invata si respecta Sharia in integralitatea sa, asa cum a fost ea dedusa din principiile generale, dar cuprinzatoare specificate in Coran si Sunnah.
Ceea ce astazi unele grupuri numesc "salafi" ijtihad reprezinta doar aplicarea acestei logici specifice gruparii Dhahiri, a interpretarii literale a hadisurilor. Aceasta orientare contemporana a repus in prim plan stiinta hadisurilor, dar a facilitat si aparitia unei inovatii condamnabile / biddah, anume a accentuarii exclusive a hadisurilor si a disciplinelor lor auxiliare in detrimentul (sau chiar prin excluderea) altor stiinte islamice, cel putin la fel de necesare in intelegerea revelatiei, precum metodologia Fiqh sau conditionarea hadisurilor de principiile generale exprimate in Coran. Aceasta strategie a creat o falsa dihotomie in mintea musulmanilor centrati fie pe fiqh, fie pe hadis, cind, de fapt, necesara este 'intelegerea' / fiqh hadisurilor.
Un exemplu: hadisul "Nu exista rugaciune dupa iqama cu exceptia celei prescrise" / La salata ba‘da al-iqama illa al-maktuba . Literalistii spun: "Nu asculta ce au zis cei 4 imami; cind auzi iqama, intrerupe rugaciunea Sunnah si alatura-te grupului, pentru ca astfel ni se spune in hadis." Intelesul literal al hadisului este acesta, dar imamii Shariei l-au interpretat in alt sens conform versetului (47: 33); a abandona pur si simplu un act de adorare, aici – rugaciunea sunna de dinainte de fajr – inseamna a face ca faptele lui sa fie in desert.
Savantii au inteles ca hadisul inseamna ca cineva nu poate incepe o rugaciune sunna (sau alta nafila) dupa iqama. Limbajul uman e foarte explicit in acest sens: foarte adesea se folosesc expresii generale " Nu exista rugaciune" pentru a desemna o parte specifica sau un aspect al ei, adica " Nu se incepe o rugaciune…". Vezi versetul (12:82), unde avem sensul literal / dhahir al satului si caravanei, adica un ansamblu casute din piatra si niste animale de povara – ele nu sunt lucruri care pot fi intrebate, insa intelesul se refera la un aspect specific sau la o parte din ele, adica la oamenii satului si oamenii caravanei sau la unii dintre ei.
Avem nevoie de mujtahid pentru a corela un numar de hadisuri referitoare la o anumita tematica, ce par a intra in contradictie unul cu celalalt, precum si in alte probleme specifice legate de ijtihad. Nu putem simplifica analiza la a alege intre "Coran si Sunnah" SAU una dintre scolile imamilor mujtahid.
Imamii dispuneau de o cunoastere foarte aprofundata si detaliata a hadisurilor — Muhammad ibn ‘Ubayd Allah ibn al-Munadi (272 dupa Hijra) afirma ca a memora trei sute de mii de hadisuri nu era suficient pentru a fi un mujtahid. Pe de alta parte, ei trebuiau sa stapineasca principiile deductive ce le permiteau sa coreleze toate textele primare.
Adesea astazi este urmat ijtihad-ul unor ne-mujtahid (sheici care doar inspira incredere), sub pretextul ca se urmeaza "Coranul si Sunnah", de parca mujtahid-ul autentic nu ar fi cunoscut acele evidente
Daca limitarile si insuficienta interpretarii Dhahiri / literale in Fiqh au fost demonstrate de multi savanti redutabili, deficientele aplicarii interpretarii literale in Aqeeda pot atinge limita periculoasa a kufr-ului.
De exemplu, in versetul:
"Si li se va zice lor: Astazi va uitam Noi, intocmai asa cum ati uitat voi intilnirea cu aceasta Zi a voastra." (Coran 45:34),
literalistii ar ajunge sa afirme ca Allah UITA, ceea ce reprezinta o imperfectiune, un atribut ce nu este permis a fi atribuit lui Allah. Dawud al-Dhahiri si Ibn Hazm nu au cazut in capcana aplicarii acestui tip de literalism ce genereaza o conceptie antropomorfica.
INTERPRETARI LITERALE IN CARTI INDOIELNICE
A existat un tratat antropomorfic Kitab al-sunna ce a fost atribuit fiului Imamului Ahmad ibn Hanbal - Abdullah. A fost publicat in 2 volume la Dammam, Saudi Arabia, de Ibn al-Qayyim Publishing House, in 1986. 50% din hadisuri erau slabe sau fabricate.
La pagina 301 se afirma "Cind Cel mai Binecuvintat si Slavit sade pe Kursi, se aude un scirtiit precum scirtiiitul unei sei noi de piele"; la pagina 294: "Allah a scris Torah pentru Moise cu Mina Sa in timp ce statea sprijinit de o stinca, pe table de perle, iar scirtiiitul penei de gisca putea fi auzit. Nu era nici un val intre El si el.". La fel avem hadisul de la pagina 510 din cel de al doilea volum: "Ingerii au fost creati din lumina celor doua coate ale Sale si din piept".
Lucrarea se foloseste de nume ale savantilor scolii hanbali si a altora, precum Kharija [ibn Mus‘ab al-Sarakhsi] (168 dupa Hijra) pentru a profera minciuni. La pagina 106 a volumului I se citeaza despre istiwa’ : "Inseamna altceva istiwa’ decit a sta?"— cu un lant de naratori ce contine un mincinos (kadhdhab), un necunoscut (majhul), plus textul care este in contradictie (mukhalafa) cu principiile credintei islamice (‘aqida). Pe parcursul a nu mai putin de 49 de pagini, Abu HanIfa si scoala sa sunt defaimati. La pagina 180, vol. I, Ishaq ibn Mansur al-Kusaj (251 d. hijra) a spus: "L-am intrebat pe Ahmad Ibn Hanbal: ‘Este vreun om recompensat de Allah pentru ca il uraste pe Abu Hanifa si companionii sai?’, iar el a spus: ‘Da, pe Allah!’" A atribui asemenea afirmatii unui om evlavios precum Imam Ahmad al carui respect fata de alti savanti e bine atestat prin isnaduri sahih spulbera orice credibilitate a cartii mentionate.
Atribuirea cartii lui Abdullah, fiul Imamului Ahmad ibn Hanbal, are la baza doar un hadis care contine doi transmitatori neidentificati (majhul) in lantul atribuirii - Muhammad ibn al-Hasan al-Simsar si Muhammad ibn Ibrahim al-Harawi; nu exista nici o mentiune referitoare la ei in nici o carte. Editorul si comentatorul Muhammad al-Qahtani, la pagina 105 a primului volum, incearca sa expedieze problema afirmind ca lucrarea a fost citata de Ibn Taimiya and Ibn Qayyim al-Jawziyya.
Imam Ahmad a fost victima antropomorfistilor care au incercat sa se prevaleze de numele sau recunoscut unanim pentru a-si raspindi inovatiile.
O alta lucrare dominata de antropomorfism si falsificari este cea a lui Ibn al-Qayyim al-Jawziyya’s - Ijtima‘ al-juyush al-Islamiyya [Intilnirea armatelor islamice], publicata de ‘Awwad al-Mu‘tiq in Riyad, Saudi Arabia, in 1988. La pagina 330 este mentionat hadisul Profetului (Pacea si binecuvintarea lui Allah fie asupra sa!): "Cinsteste vaca pentru ca nu si-a mai ridacat capul spre cer de cind vitelul de aur a fost adorat, din rusine (haya’) fata de Allah Maretul si Preamaritul."; hadisul este mawdu‘ , falsificat, menit sa incurajeze musulmanii sa creada ca Allah e fizic deasupra vacii in ceruri.
La pagina 97, Ibn al-Qayyim mentioneaza de asemenea hadisul din Bukhari in care suntem avertizati in legatura cu Dajjal: "Allah nu a trimis nici un Profet fara ca acesta sa isi avertizeze poporul in legatura cu Mincinosul cu un Singur Ochi si ca el are un singur — iar Domnul tau nu are un singur ochi — si el va avea [cuvintul] kafir scris intre cei doi ochi ai sai." (Sahih al-Bukhari, 8.172). Ibn al-Qayyim comenteaza: "Profetul (Allah sa il binecuvinteze!) a negat atributul de a poseda un singur ochi in ceea ce Il priveste pe Allah, ceea ce constituie o dovada ca Allah Preainaltul are in sens literal doi ochi." Se pare ca a uitat principiul ca ce nu este negru nu e neaparat alb.
Cei care au publicat astfel de carti au preluat in mod nediscriminativ citatele si isnadurile prezentate in cartile lui Ibn Taymiya si Ibn al-Qayyim. Aceleasi carti au promovat ideea eronata ca aceasta ar reprezenta perspectiva salafilor si a sahabilor.
Asa cum am vazut, in Surat al-Fath, versetul
"…mina lui Allah este deasupra miinilor lor" (Coran 48:10)
este catalogat drept ‘neclar in inteles’ mutashabih, deoarece lingvistic MINA poate avea diferite interpretari, iar sensul ostensiv al termenului (ostensiv, adica specific cuvintelor care au un referent real, concret, "palpabil") pare sa implice credinta intr-o divinitate cu atribute umane, adica o credinta antropomorfica desfiintata transant de versetul:
"Nu este nimic asemenea cu El" (Coran 42:11).
Orientarea literalista a constituit o scoala de gindire in jurisprudenta islamica, desi a fost catalogata drept o orientare "slaba" de savantii traditionali. Insa referitor la principiile credintei si in mod special in interpretarea raportului dintre mutashabihat cu Atributele lui Allah, literalismul nu a fost niciodata acceptat ca o scoala islamica de gindire, nici printre salafi, nici printre cei care le-au succedat..
Dhahirismul sau ‘literalismul textual’ este o metoda interpretativa.
Dhahiristii sunt celebri pentru negarea tuturor tipurilor de analogie - qiyas.
Ne-a fost transmis ca Dawud ibn Ali Al Dhahiri a sustinut ca interdictia coranica de a spune "Uff", cu neplacere, unuia dintre parinti nu demonstra ca este gresit sa ii bati, deoarece continutul literal al versetului facea referire doar la "Uff" si nici o analogie nu putea fi operata din aceasta in legatura cu altceva.
La fel, Ibn Hazm pare sa fi crezut ca interdictia specificata in hadis de a nu urina intr-o apa statatoare nu implica si interdictia de a defeca. Acestea sunt doua exemple de negare a qiyas jaliyy, adica a analogiei de tip a fortiori.
Negarea validitatii analogiei a fortiori nu are nici un temei.
Imam al-Juwayni (478 d. Hijra) a spus:
"Pozitia adoptata de cei mai rigurosi dintre savanti este ca aceia care neaga analogia nu sunt considerati savanti de Ummah sau de transmitatorii Shariei, deoarece ei se opun din pura incapatinare si emit calomnii in legatura cu lucruri care au fost stabilite prin evidente de o preponderenta covirsitoare, transmisa de grupuri intregi de la grupuri intregi, pina inapoi la originea lor profetica (tawatur).
Majoritatea Shariei deriva din ijtihad, iar declaratiile univoce din Coram si Sunnah nu acopera nici macar zece la suta din Sharia [de obicei avem de a face cu principii generale menite sa ofere calauzire in orice cultura si epoca], asa ca ei [literalistii] nu sunt considerati dintre cei invatati." (al-Dhahabi, Siyar a‘lam al-nubala’ [Beirut: Mu’assasa al-Risala, 1401/1984], 13.105).
Intelegem de ce scoala de gindire Dhahiri a diferit de cele patru mari scoli Sunnite de jurisprudenta: reprezentantii sai au limitat in mod radical Sharia doar la acele reguli stabilite de exprimarea literala (dhahir) a hadisurilor sau versetelor. Probabil ca reviviscenta acestei scoli in zilele noastre se explica prin comoditatea oamenilor contemporani de a invata si respecta Sharia in integralitatea sa, asa cum a fost ea dedusa din principiile generale, dar cuprinzatoare specificate in Coran si Sunnah.
Ceea ce astazi unele grupuri numesc "salafi" ijtihad reprezinta doar aplicarea acestei logici specifice gruparii Dhahiri, a interpretarii literale a hadisurilor. Aceasta orientare contemporana a repus in prim plan stiinta hadisurilor, dar a facilitat si aparitia unei inovatii condamnabile / biddah, anume a accentuarii exclusive a hadisurilor si a disciplinelor lor auxiliare in detrimentul (sau chiar prin excluderea) altor stiinte islamice, cel putin la fel de necesare in intelegerea revelatiei, precum metodologia Fiqh sau conditionarea hadisurilor de principiile generale exprimate in Coran. Aceasta strategie a creat o falsa dihotomie in mintea musulmanilor centrati fie pe fiqh, fie pe hadis, cind, de fapt, necesara este 'intelegerea' / fiqh hadisurilor.
Un exemplu: hadisul "Nu exista rugaciune dupa iqama cu exceptia celei prescrise" / La salata ba‘da al-iqama illa al-maktuba . Literalistii spun: "Nu asculta ce au zis cei 4 imami; cind auzi iqama, intrerupe rugaciunea Sunnah si alatura-te grupului, pentru ca astfel ni se spune in hadis." Intelesul literal al hadisului este acesta, dar imamii Shariei l-au interpretat in alt sens conform versetului (47: 33); a abandona pur si simplu un act de adorare, aici – rugaciunea sunna de dinainte de fajr – inseamna a face ca faptele lui sa fie in desert.
Savantii au inteles ca hadisul inseamna ca cineva nu poate incepe o rugaciune sunna (sau alta nafila) dupa iqama. Limbajul uman e foarte explicit in acest sens: foarte adesea se folosesc expresii generale " Nu exista rugaciune" pentru a desemna o parte specifica sau un aspect al ei, adica " Nu se incepe o rugaciune…". Vezi versetul (12:82), unde avem sensul literal / dhahir al satului si caravanei, adica un ansamblu casute din piatra si niste animale de povara – ele nu sunt lucruri care pot fi intrebate, insa intelesul se refera la un aspect specific sau la o parte din ele, adica la oamenii satului si oamenii caravanei sau la unii dintre ei.
Avem nevoie de mujtahid pentru a corela un numar de hadisuri referitoare la o anumita tematica, ce par a intra in contradictie unul cu celalalt, precum si in alte probleme specifice legate de ijtihad. Nu putem simplifica analiza la a alege intre "Coran si Sunnah" SAU una dintre scolile imamilor mujtahid.
Imamii dispuneau de o cunoastere foarte aprofundata si detaliata a hadisurilor — Muhammad ibn ‘Ubayd Allah ibn al-Munadi (272 dupa Hijra) afirma ca a memora trei sute de mii de hadisuri nu era suficient pentru a fi un mujtahid. Pe de alta parte, ei trebuiau sa stapineasca principiile deductive ce le permiteau sa coreleze toate textele primare.
Adesea astazi este urmat ijtihad-ul unor ne-mujtahid (sheici care doar inspira incredere), sub pretextul ca se urmeaza "Coranul si Sunnah", de parca mujtahid-ul autentic nu ar fi cunoscut acele evidente
Daca limitarile si insuficienta interpretarii Dhahiri / literale in Fiqh au fost demonstrate de multi savanti redutabili, deficientele aplicarii interpretarii literale in Aqeeda pot atinge limita periculoasa a kufr-ului.
De exemplu, in versetul:
"Si li se va zice lor: Astazi va uitam Noi, intocmai asa cum ati uitat voi intilnirea cu aceasta Zi a voastra." (Coran 45:34),
literalistii ar ajunge sa afirme ca Allah UITA, ceea ce reprezinta o imperfectiune, un atribut ce nu este permis a fi atribuit lui Allah. Dawud al-Dhahiri si Ibn Hazm nu au cazut in capcana aplicarii acestui tip de literalism ce genereaza o conceptie antropomorfica.
INTERPRETARI LITERALE IN CARTI INDOIELNICE
A existat un tratat antropomorfic Kitab al-sunna ce a fost atribuit fiului Imamului Ahmad ibn Hanbal - Abdullah. A fost publicat in 2 volume la Dammam, Saudi Arabia, de Ibn al-Qayyim Publishing House, in 1986. 50% din hadisuri erau slabe sau fabricate.
La pagina 301 se afirma "Cind Cel mai Binecuvintat si Slavit sade pe Kursi, se aude un scirtiit precum scirtiiitul unei sei noi de piele"; la pagina 294: "Allah a scris Torah pentru Moise cu Mina Sa in timp ce statea sprijinit de o stinca, pe table de perle, iar scirtiiitul penei de gisca putea fi auzit. Nu era nici un val intre El si el.". La fel avem hadisul de la pagina 510 din cel de al doilea volum: "Ingerii au fost creati din lumina celor doua coate ale Sale si din piept".
Lucrarea se foloseste de nume ale savantilor scolii hanbali si a altora, precum Kharija [ibn Mus‘ab al-Sarakhsi] (168 dupa Hijra) pentru a profera minciuni. La pagina 106 a volumului I se citeaza despre istiwa’ : "Inseamna altceva istiwa’ decit a sta?"— cu un lant de naratori ce contine un mincinos (kadhdhab), un necunoscut (majhul), plus textul care este in contradictie (mukhalafa) cu principiile credintei islamice (‘aqida). Pe parcursul a nu mai putin de 49 de pagini, Abu HanIfa si scoala sa sunt defaimati. La pagina 180, vol. I, Ishaq ibn Mansur al-Kusaj (251 d. hijra) a spus: "L-am intrebat pe Ahmad Ibn Hanbal: ‘Este vreun om recompensat de Allah pentru ca il uraste pe Abu Hanifa si companionii sai?’, iar el a spus: ‘Da, pe Allah!’" A atribui asemenea afirmatii unui om evlavios precum Imam Ahmad al carui respect fata de alti savanti e bine atestat prin isnaduri sahih spulbera orice credibilitate a cartii mentionate.
Atribuirea cartii lui Abdullah, fiul Imamului Ahmad ibn Hanbal, are la baza doar un hadis care contine doi transmitatori neidentificati (majhul) in lantul atribuirii - Muhammad ibn al-Hasan al-Simsar si Muhammad ibn Ibrahim al-Harawi; nu exista nici o mentiune referitoare la ei in nici o carte. Editorul si comentatorul Muhammad al-Qahtani, la pagina 105 a primului volum, incearca sa expedieze problema afirmind ca lucrarea a fost citata de Ibn Taimiya and Ibn Qayyim al-Jawziyya.
Imam Ahmad a fost victima antropomorfistilor care au incercat sa se prevaleze de numele sau recunoscut unanim pentru a-si raspindi inovatiile.
O alta lucrare dominata de antropomorfism si falsificari este cea a lui Ibn al-Qayyim al-Jawziyya’s - Ijtima‘ al-juyush al-Islamiyya [Intilnirea armatelor islamice], publicata de ‘Awwad al-Mu‘tiq in Riyad, Saudi Arabia, in 1988. La pagina 330 este mentionat hadisul Profetului (Pacea si binecuvintarea lui Allah fie asupra sa!): "Cinsteste vaca pentru ca nu si-a mai ridacat capul spre cer de cind vitelul de aur a fost adorat, din rusine (haya’) fata de Allah Maretul si Preamaritul."; hadisul este mawdu‘ , falsificat, menit sa incurajeze musulmanii sa creada ca Allah e fizic deasupra vacii in ceruri.
La pagina 97, Ibn al-Qayyim mentioneaza de asemenea hadisul din Bukhari in care suntem avertizati in legatura cu Dajjal: "Allah nu a trimis nici un Profet fara ca acesta sa isi avertizeze poporul in legatura cu Mincinosul cu un Singur Ochi si ca el are un singur — iar Domnul tau nu are un singur ochi — si el va avea [cuvintul] kafir scris intre cei doi ochi ai sai." (Sahih al-Bukhari, 8.172). Ibn al-Qayyim comenteaza: "Profetul (Allah sa il binecuvinteze!) a negat atributul de a poseda un singur ochi in ceea ce Il priveste pe Allah, ceea ce constituie o dovada ca Allah Preainaltul are in sens literal doi ochi." Se pare ca a uitat principiul ca ce nu este negru nu e neaparat alb.
Cei care au publicat astfel de carti au preluat in mod nediscriminativ citatele si isnadurile prezentate in cartile lui Ibn Taymiya si Ibn al-Qayyim. Aceleasi carti au promovat ideea eronata ca aceasta ar reprezenta perspectiva salafilor si a sahabilor.
No comments:
Post a Comment